Tratamentul cu plasmă – Refacerea naturală a gingiei și a osului dentar
Tratamentul cu plasmă, cunoscut și sub numele de PRP („Platelet Rich Plasma”), sau colocvial numit „terapia vampir,” este o procedură prin care se accelerează regenerarea țesuturilor cu ajutorul concentratului plachetar.
Concentratul plachetar este o plasmă bogată în trombocite cu proprietăți remarcabile de refacere a țesuturilor, care se extrage dintr-o cantitate mică de sânge recoltat de la pacient.
Tratamentul PRP are riscuri minime de efecte adverse deoarece este o procedură minim invazivă și o metodă naturală de stimulare a vindecării care nu ridică probleme de compatibilitate.
Acesta este folosit pentru a susține vindecarea rănilor într-o varietate de domenii medicale, precum ortopedie, medicină sportivă, oftalmologie, medicină estetică, tricologie și, bineînțeles, medicina dentară.
La ce ajută injecțiile cu plasmă în stomatologie?
Injecțiile cu plasmă pot fi de ajutor în multe planuri de tratament stomatologic, fiind o intervenție simplă care susține vindecarea gingiilor și țesutului osos. Cele mai comune cazuri în care se recomandă tratamentul PRP sunt:
- Boala parodontală – plasma trombocitară poate ajuta atât la prevenirea, cât și tratarea acestei boli prin reducerea inflamației, stimularea regenerării gingivale, diminuarea mobilității dentare și reducerea halitozei (respirația urât mirositoare);
- Implanturile dentare – injecțiile cu plasmă susțin integrarea osoasă a implanturilor și pot fi un tratament potrivit în cazul periimplantitei (inflamație ce afectează țesutul din jurul implantului);
- Extracții dentare – concentratul plachetar grăbește refacerea gingiei după extracție și reduce durerea dentară, având efecte beneficile și în cazul alveolitei (o infecție ce poate apărea postextracțional);
- Operații de adiție gingivală sau osoasă – tratamentul cu plasmă este benefic și în acest caz, susținând integrarea rapidă a grefelor și reducând durerea postoperațională.
Cum se desfășoară tratamentul cu plasmă în cabinetul Orizont Dent?
Tratamentul cu plasmă este o intervenție simplă și non-chirurgicală, care nu produce pacientului niciun disconfort datorită anesteziei locale. Pentru a obține plasma trombocitară, se recoltează o cantitate mică de sânge pacientului care este mai apoi introdusă într-un sistem special de centrifugare.
Centrifuga acționează la o viteză de 1500 rotații/min pentru a separa fracțiile din sânge și a extrage membrana cu conținut bogat în trombocite, care eliberează proteine speciale denumite „factori de creștere”. Acestea vor acționa precum niște „transmițători” care activează o serie de procese biochimice complexe pentru a stimula vindecarea naturală a țesuturilor.
Plasma autologă obținută se injectează în aria afectată, iar rezultatele tratamentului încep să fie vizibile la aproximativ 2 săptămâni după administrare.
Injecțiile cu plasmă susțin sănătatea dentară într-un mod natural, cu risc aproape nul de complicații. Dacă dorești să beneficiezi de acest tratament, te invităm să programezi o consultație în cabinetul Orizont Dent.
