Cum scapi de frica de dentist?
Frica de dentist este una dintre cele mai comune fobii din lume, însă este o teamă care poate fi depășită mult mai ușor, atât timp cât ai încredere în medicul tău.
Spre deosebire de alte temeri, frica de dentist poate avea un efect negativ asupra sănătății. Dacă pacienții evită la nesfârșit vizita la cabinetul stomatologic și nu practică alte metode de prevenție dentară, pot ajunge să aibă complicații grave și ireversibile.
Astfel, Asociația Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România (AMSPPR) și-a propus să înțeleagă mai bine teama de dentist a pacienților pentru a le putea oferi o alternativă benefică persoanelor care se înfruntă cu dentofobia.
Asociația a demarat Studiul Național de Conștientizare Dentară a Românilor, prin care a aflat multe informații importante despre părerea pacienților în legătură cu serviciile stomatologice. Spre exemplu, studiul a dezvăluit că 75% dintre persoanele care nu merg la stomatolog regulat evită vizita deoarece le este frică de proceduri.
Ce provoacă frica de dentist?
Dentofobia este în mare parte provocată de experiențe personale negative în cabinetul stomatologic, deseori acompaniate de durere dentară.
Conform studiului menționat mai sus, pentru 79% dintre pacienți, principala frică este durerea în timpul intervenției. În plus, 63% dintre respondenții cărora li s-a extras un dinte au raportat că asociază durere cu această procedură.
Deoarece pacienții simt că nu pot avea încredere în medicul lor să le ofere o experiență complet atraumatică, aceștia ajung să evite cabinetul în totalitate. Această ipoteză se confirmă în studiul AMSPPR, care a aflat că majoritatea respondenților (34%) apelează la servicii stomatologice mai rar de o dată pe un an.
Un alt factor care poate afecta percepția pacienților în legătură cu cabinetul stomatologic este părerea celor din jur. Dacă cineva apropiat a avut o experiență traumatică, atunci pacienții pot adopta sentimentele negative ale celor dragi. Astfel, frica se propagă de la un pacient la altul chiar și în lipsa experiențelor proprii.
O altă situație în care se poate vedea clar acest efect de propagare a fricii este în relația părinte-copil. Dacă părintele asociază cabinetul dentar cu durerea, copilul va prelua convingerile acestuia și va forma o fobie în anii săi formatori. Această frică este mai dificil de depășit decât cea dezvoltată ca adolescent sau adult, de aceea educația de la o vârstă fragedă este esențială.
Cum poți învinge frica de dentist?
În ziua de astăzi, tehnologia și procedurile medicale au avansat atât de mult încât serviciile dentare se pot desfășura fără durere sau neplăceri. Primul pas este să alegi un cabinet care pune confortul pacientului pe primul loc și care adoptă principiile stomatologiei minim invazive.
Pentru a găsi un cabinet în care poți avea încredere, poți căuta mai multe tipuri de informații:
- părerile prietenilor și membrilor familiei în funcție de experiențele lor personale;
- prezentarea cabinetului, pe care de obicei o poți găsi online, pe website sau pe pagina de Facebook;
- recenziile lăsate de foști pacienți pe Google sau pe pagina de Facebook a clinicii;
- prezența semnului „Clinici fără durere” în cabinet, un simbol creat de AMSPPR pentru a atesta capacitatea medicilor de a oferi tratamente stomatologice nedureroase.
După ce ai programat o vizită într-un cabinet potrivit pentru tine, poți lua câteva măsuri să te asiguri că vei fi relaxat în timpul consultației:
- vino împreună cu un prieten sau un membru al familiei pentru suport moral;
- dezvăluie-i medicului că ai o teamă de dentist și roagă-l să îți explice procedura și pașii pe care îi ia pentru a evita durerea;
- dacă frica ta este declanșată de sunetul unor instrumente stomatologice, vino cu o pereche de căști și ascultă melodiile tale favorite pentru a acoperi sunetul și a te calma;
- respectă metodele de prevenție dentară pentru a evita afecțiunile dentare sau înrăutățirea acestora.
Orizont Dent – Prima Clinică fără durere din Constanța
Încă de la înființarea cabinetului Orizont Dent, una dintre prioritățile noastre a fost să creăm un mediu plăcut pentru pacienți. Suntem medici stomatologi specialiști, dar înainte de toate suntem oameni care înțeleg frica de durere și vor să o elimine din cabinetul dentar.
Din fericire, avem aparatura și pregătirea necesară pentru a oferi o varietate de tratamente stomatologice nedureroase. Eforturile noastre au fost recunoscute și de programul național „Clinici fără durere,” iar Orizont Dent a devenit primul cabinet stomatologic din Constanța care s-a alăturat inițiativei. Vă așteptăm în cabinet pentru a vă bucura de un tratament stomatologic lipsit de durere!